Motto-ul nostru: #RupemNorma!
Comunitatea Mioritic Adventures este un grup de prieteni pasionați de aventură și călătorii. Suntem sociabili și amabili, ne place mult să ne distrăm și să petrecem timp în natură. Pentru că suntem activi și nu ne place plictiseala, căutăm mereu noi aventuri faine. Hai și tu alături de noi!
Misiunea noastră este aventura în mijlocul naturii
Țelul nostru este o minte sănătoasă în corp sănătos
Viziunea noastră este să transformăm viața într-o aventură
CINE SUNTEM ȘI CE NE DORIM
ECHIPA
Adina Chiuchiu
GhidAdina este cea care se asigură că totul este perfect în ceea ce privește organizarea traseului. Gândește itinerarul, planifică traseele în cel mai mic detaliu, iar pe munte este cea care are grijă că toată lumea ajunge în siguranță la cabană. După traseu, ea întreține atmosfera cu acorduri de chitară și vocea ei armonioasă.
Bogdan Păduraru
PRBogdan este cel care se ocupă de logistica evenimentelor și are grijă ca toți participanții să aibă parte de o experiență plăcută de la înscrierea la eveniment și până la finalul aventurii. Plin de veselie și poftă de viață, Bogdan face tot posibilul să aducă o rază de lumină în calea tuturor celor cu care interacționează.
POVESTEA
Începutul
Salutare, numele meu este Bogdan și sunt fondatorul comunității Mioritic Adventures. A fost o vreme când sportul era o activitate aproape inexistentă în viața mea și mașina era cel mai bun prieten al meu. Lucrul la birou mă ținea pe scaun 8 ore zilnic, iar majoritatea serilor le petreceam la o bere cu prietenii sau la filme în vârful patului. Nu este de mirare că mă simțeam apatic și lipsit de vitalitate.
Ce a urmat?
Ca prin minune o întâmplare fericită a schimbat această rutină nocivă în care intrasem. Prin 2017 niște prieteni m-au invitat la câteva ture pe munte. Și uite așa am intrat în lumea frumoasă a munțomanilor, o lume plină de oameni veseli, cântece la foc de tabără și seri magice la cabană. Atunci s-a produs declicul: am făcut drumeții tot mai des, mersul pe bicicletă a devenit un obicei și petrecerea timpului în natură sub orice formă a ajuns o prioritate.
Cum a apărut comunitatea?
Din dorința de implicare și pentru că mi-am dorit să promovez turismul și un stil de viață sănătos, în 2018 m-am apucat să organizez drumeții montane gratuite. Acesta a fost startul și de acolo lucrurile au luat avânt. Am observat că lumea își dorește și alte aventuri palpitante în aer liber și am început să organizez ture de alpinism clasic pe văi nemarcate, via ferrata sau salturi cu parapanta. Așa mi-a venit ideea de a crea o comunitate de aventurieri și în vara anului 2019 a luat naștere Mioritic Adventures.